ILUZIA MORTII.

Ce nu ni s-a spus despre moarte

Viața și Moartea

 

Citatele din acest text sunt preluate din cartea „Vorbind cu Dumnezeu volumul II” de Alberto Bacoi.

 

 

„Eu nu am creat niciodată moartea, finalul, nu există ceea ce voi aţi numit moarte, există un nou început. Eu am creat un nou început de fiecare dată când aţi avut nevoie de unul, dar voi aţi numit începutul vostru moarte."

 

Ei bine, cum te simți după ce ai auzit această afirmație? 

Pare greu de acceptat, având în vedere că, de mii de ani, ni s-a transmis o informație falsă. Cu atât mai greu devine de înțeles, atunci când în viață ai fost părăsit de cei dragi — părinți, frați, bunici.

Poate că frica de necunoscut este lanțul ce ne ține ancorați de viața pe Pământ. Dar, totuși, acest necunoscut de care ne temem atât de mult… poate fi, în adâncul ființei, chiar cel mai familiar lucru.

Atașamentul față de iluzie este uneori atât de puternic, încât nu mai putem vedea nimic valoros în afara a ceea ce pare că este aici, acum.

Eu privesc viața ca pe cel mai frumos dar oferit de Dumnezeu — oportunitatea sufletului de a experimenta existența pe Pământ.
Iar moartea este, pentru mine, o altă formă de trezire la viață.
Ea reprezintă unirea cu Dumnezeu, încheierea unui capitol și începutul altuia. De fapt, așa-numita „moarte” ar trebui să se numească trecerea în Ființă, nu în neființă.

Credința că Dumnezeu ne-ar putea condamna prin moarte sau ne-ar pedepsi — pe noi, „cea mai completă și impresionantă ființă creată de El” — dezvăluie, în ochii mei, falsitatea unor idei promovate de biserică.
Una dintre aceste idei este aceea că, după moarte, am merge în iad sau în rai.

Iadul și raiul nu există ca locuri reale, ci doar minți întunecate care au creat povești menite să subjuge umanitatea.
Dar aceasta… este o altă poveste.

„Neputinţa de a vă conecta cu Mine, de a-mi auzi glasul și de a observa ajutorul, este o formă foarte avansată de autism — boală de care suferă mai bine de 97% dintre locuitorii planetei. Este ca şi cum ai avea un aparat de comunicat, cu care nu ai apelat pe nimeni niciodată şi la care nu ai răspuns vreodată. Să nu îți auzi glasul sufletului este o dizabilitate.”

Această formă de autism ne îndepărtează de originea noastră, de Creatorul nostru, și creează, în mod firesc, frica de a trăi — dar și frica de a muri.

„Cei care susţin că nu există Dumnezeu ar fi bine să înţeleagă că viaţa nu se poate naşte din ne-viaţă. Moartea nu este opusul vieţii, nici absenţa ei. Moartea nu înseamnă că viaţa nu există, ci că viaţa în trup, aşa cum o cunoaşteţi voi, nu mai există.
Există oameni printre voi care sunt morţi chiar în timp ce se deplasează pe picioarele lor către slujbele lor. În cazul acesta, ar fi bine să alegeţi viaţa, nu să alergaţi întreaga viaţă împotriva ei.”

Faptul că ni s-a spus, încă de la naștere, că suntem „răi” și că ne-am născut păcătoși a sădit în subconștientul omului frica de moarte,frica de a trăi și toate celelate frici,care dupa cum sti si tu,sunt parcă fără de sfârșit.

Într-o lume în care moartea a fost prezentată ca ceva întunecat, o pedeapsă, s-au născut — de-a lungul timpului — durerea, furia și vărsarea de sânge.
Frica de moarte ne-a privat de libertatea de a trăi. Am început să privim totul și pe toți ca pe dușmani: viața, natura, ceilalți oameni — chiar și pe noi înșine.
Și uite așa,dușmanul adevărat s-a născut din propria noastră frică de a-l avea.

Această frică ne-a îndepărtat de cine suntem cu adevărat.

---

Poate moartea nu este ceea ce am fost făcuți să credem

V-ați gândit vreodată că poate... moartea nu este atât de „moartă” pe cât ni s-a spus?
Că poate nu este sfârșitul, ci chiar începutul?
Poate că adevărata înviere se întâmplă după moarte, prin moartea a ceea ce credem noi că este viața?

Poate că aici, pe Pământ, nu trăim viața, ci o formă subtilă de moarte.
O moarte a esenței, a spiritului, a libertății interioare.
De ce? Pentru că trăim prin atașamente, prin frici, prin dorințe care ne subjugă.

• Atașamentul omoară libertatea și te leagă de frică, nu de iubire.

• Obsesia omoară bucuria și îți fură prezentul, clipă cu clipă.

• Gelozia omoară încrederea și distruge cele mai frumoase momente trăite alături de persoana iubită.

• Invidia omoară recunoștința și îți umbrește propria valoare.

• Competiția omoară autenticitatea și te transformă într-o copie a celorlalți, nu o versiune a ta.

„Orgoliul nu te ridică, ci te doboară. Lăcomia nu este îndestulare. Înavuțirea nu este un scop. Omul nu este trup, iar trupul nu-l definește pe om.
Dumnezeu nu este un idol. Idolatria nu este venerare. Irosirea nu este sacrificiu. Abstinența nu este sfințenie.
Dependența de ritualuri lumești nu este mântuire.
Nerecunoașterea propriei valori nu este credință. Influențarea nu este povățuire. Frica nu este iubire.
Biserica nu rostește întotdeauna adevărul. Religia nu este spiritualitate.”

Șarpele Biblic și diavolul

Frica de moarte a fost indusă în subconștientul omului încă din trup, prin idei precum:
-Un șarpe are puterea să decidă soarta omului în Univers.
sau
-Dumnezeu este într-o luptă cu diavolul, închipuit de biserică, pentru sufletul omului.

Șarpele Bibliei nu este o entitate malefică, ci simbolul gândirii umane nealiniate cu inima — mintea care se separă de Dumnezeu și de iubirea originară.
Este vocea falsului eu, care pervertește adevărul și aduce frică, rușine și iluzia separării.

Diavolul este definiția reacțiilor noastre inconștiente, cu care intrăm în conflict în clipa în care ne recunoaștem esența.

Diavolul este mintea coruptă de frică, de rușine, de dorința de control. Este acel EU care ne spune că nu suntem suficienți, că nu suntem demni de iubire, că suntem separați de Dumnezeu.Diavolul nu este o ființă exterioară, o entitate care ne pândește dintr-un tărâm ascuns. El este, de fapt, o proiecție a minții pervertite – a acelei părți din noi care s-a separat de adevăr, de lumină și de iubire.

 

Cum să dăm drumul mâinii celor pe care îi iubim?

Prin conştientizarea faptului că poți iubi o persoană chiar și după ce aceasta alege să moară sau să te părăsească.
"Iubirea este nemărginită, ea nu poate fi cuprinsă de o formă, nu se află doar într-un loc sau într-o situație favorabilă.
Iubirea este vie — ea te poate călăuzi în călătoriile tale cele mai îndepărtate și, în același timp, veghează alături de cea care îți așteaptă întoarcerea.
Iubirea este dăruire — îți oferă puterea de a da drumul mâinii celui iubit, dacă el ți-o cere.
Iubirea este viață — creează parfumul florilor, iar ele devin chiar gândurile tale, îmbrăcându-se în mireasma câmpurilor ude ce adie după ploaie.”

 

„În fața morții trupului și a minții, sufletul știe că se va elibera.
Plecarea este eliberare. Moartea este experiența miraculoasă prin care ființa se unește din nou cu ea însăși.
Cea mai fastuoasă experiență trăită de orice ființă tripartită este aceea în care moare, își lasă trupul și mintea și devine una cu sine.
Totuși, mintea se opune acestui proces. Ea nu poate concepe existența ființei în afara trupului și nici faptul că omul este alcătuit din trei părți.”

 

Așa că, îndepărtează frica de moarte și deschide-ți mintea și sufletul către o nouă perspectivă.O să rămai surprins!!!