Noi și copiii noștri!

     

 

 

Voi începe acest articol prin a mulțumi tuturor părinților din lume pentru faptul că au fost sau sunt părinți și prin a-i ruga atât pe ei cât și pe ceilalți să își deschidă mintea și inima pentru a încerca să înțeleagă ceea ce urmează.

Mi-aș dori să intelegeti că acest articol nu are scopul de a judeca pe nimeni, ci de a încerca să deschidă ochii umanității către o nouă perspectivă asupra iubirii.

 

Eu am avut o copilărie frumoasă, ca majoritatea copiilor de altfel. Eu și fratele meu am fost crescuți cu iubire maternă nemarginită, iar mama noastră a fost protectoare și iubitoare, așa cum a știut ea mai bine.Mereu a încercat să ne învețe să fim respectuoși și responsabili, corecți și să ne iubim și să ne protejăm unul pe celălalt.

Pentru mine, ea a fost stâlpul familiei, mereu puternică, dar și sensibilă. Deși este o femeie mică de statură și slăbuță, a dat dovadă de o putere incredibilă și a luptat mereu să ne țină pe toți împreună. Ea este exemplul meu de putere și voință.

A făcut tot posibilul să ne ofere o copilărie frumoasă și să nu ducem lipsă de nimic. Ceea ce nu a realizat ea este că iubirea pe care ne-o purta era apa și pâinea noastră, iar momentele în care ne îmbrățișa și ne săruta erau adevăratul rai.

 Mulțumesc, mami!

 

Pentru mine, un copil este cea mai pură și nevinovată ființă. Este atât de delicat, frumos și uimitor în esența lui, încât a aduce un copil pe lume fără a fi în acord cu iubirea originară este un act egoist.

Acum,ce este această iubire originară!

Ei bine,iubirea originară este  descrisă ca fiind esența divină a existenței, o iubire pură, necondiționată și universală, care stă la baza creației și a relațiilor umane autentice.Aceasta iubire este este natura lui Dumnezeu și fiecare ființă umană este o expresie a acestei iubiri.Este o iubire care nu cunoaște limite, judecată,egoism sau orgoliu și este formă de iubire dezinteresată și pură.Pe scurt:

Iubirea originară nu cere nimic în schimb și se exprimă prin acceptare, compasiune și bunătate față de sine și de ceilalți.

Nu uita te rog această descriere a iubirii,pentru că te va ajuta să intelegi mai bine textul de mai jos!!

 

Copilul pe care îl strângi în brațe a venit la tine din dorința ta de a fi părinte și îți oferă posibilitatea de a trăi această experiență.

Un copil nu aparține nimănui. El este o ființă liberă care a ales să se întrupeze prin intermediul nostru pentru a experimenta viața pe Pământ. Noi, ca îndrumători, suntem doar ghizii lor temporari în această călătorie. Scopul nostru este să îi sprijinim în această experiență, să le oferim iubire și să le înlesnim drumul. Ei nu ne aparțin doar pentru că i-am dat naștere, ci, într-un fel profund, noi le aparținem lor.

În procesul de procreere și de devenire a unei ființe umane, un suflet te-a ales pe tine și pe partenerul tău,să fiți îndrumătorii lui în viața de pe pământ. Și spun îndrumător, pentru că aceasta este adevărata valoare a unui părinte: de a îndruma un copil și de a-l ajuta să devină cea mai bună versiune a lui.

Dar acest proces de îndrumare începe chiar înainte de nașterea copilului. Sănătatea și echilibrul său sunt influențate de numeroși factori, cum ar fi: genetica ambilor părinți, dar și starea mentală, fizică și spirituală a mamei – atât în timpul sarcinii, cât și după naștere. Dacă, în această perioadă delicată, mama are o alimentație nesănătoasă sau este expusă unei atmosfere stresante, dominată de frică și tensiuni, copilul va absorbi, asemenea unui burete, toate aceste sentimente negative.Aceste influențe nu sunt trecătoare; ele pot lăsa urme profunde, reflectându-se în sănătatea și comportamentul său încă din primele momente ale vieții. De aceea, atenția acordată acestui proces este esențială pentru a-i oferi copilului un început armonios și echilibrat.

Un tată cald, blând și respectuos poate contribui la creșterea armonioasă a copilului, oferindu-i un mediu stabil și plin de iubire. 

Am citit într-o carte scrisă de Jakob Lorber, că „cea mai grea boală de care suferă părinții unui copil este boala desfătărilor carnale.“ Dacă pe aceștia îi interesează doar plăcerile carnale și aceasta este singura lor plăcere într-o relație, ei vor da naștere unui copil deja bolnav.Pe lângă desfrânarea trupească, există și alte vicii care pot afecta profund ființa umană, cum ar fi lenea, orgoliul, aroganța, dar și lăcomia, destrăbălarea, mânia și diversele forme de supărare. Majoritatea ființelor umane ajung să se rătăcească din cauza acestor slăbiciuni, pierzându-și astfel sensul și echilibrul.Aceste vicii, cultivate și transmise, reprezintă una dintre principalele cauze ale multor boli grave care afectează copiii în această lume. Ele nu sunt doar poveri morale, ci și surse ale unor dezechilibre profunde, care se reflectă atât în sănătatea fizică, cât și în cea spirituală.

Se spune ca omul orgolios nu are nimic sfânt in el deoarece el se folosește orice mijloc pe care îl are la îndemână pentru a-și satisface pasiunile lumești și dorințele egoiste. Și că într-o astfel de stare, când acest tip de om procreeaza, nu poate da naștere unor copii cu un nivel de conștiință elevat, ci mai degrabă unor ființe „fragile“ și marcate de diverse suferințe.“Aceste suferințe sunt fie mentale ,fie trupești.

 

"Există oameni care intră în această lume bolnavi încă din pântecele mamei lor, ca urmare a „păcatelor“ părinților sau chiar ale strămoșilor lor. Totuși, aceste suflete, de regulă, aleg să îndure o încercare temporară în trupul pământesc,cu scopul de a oferi o lectie de iubire,rabdare si compasiune celor din jur.Oricine le îngrijește cu iubire sinceră și cu răbdare profundă va avea parte de o soartă binecuvântată în lumea de dincolo."

Cea din urmă categorie de copii este cea mai pură și cea mai inocentă, chiar dacă starea în care au venit pe lume este rezultatul „păcatelor“ părinților lor. În același timp, părinții acestor ființe umane pure au șansa de a-și purifica sufletele la cel mai înalt grad, dacă le îngrijesc cu iubire sinceră și devotament.

(Când vorbesc despre păcate, nu mă refer la sensul religios al termenului, ci la acțiunile lipsite de iubire ale părinților și strămoșilor noștri — fie că este vorba sentimente(frică, orgoliu, egoism),actiuni si alimentatie. Totuși, aceasta nu înseamnă că acel copil este murdar sau vinovat, ci doar că el poartă pe umerii săi întreaga povară a generațiilor anterioare. Această povară are însă două tăișuri: fie îi oferă șansa de a rupe lanțul tuturor suferințelor trăite, fie continuă să transmită mai departe aceeași moștenire grea. )

 

Fundamentul Educației: Dragostea și Îndrumarea de Acasă

Un copil cu o inimă plină de iubire și o minte curată poate atinge înălțimile celor mai mari munți ai acestei lumi cu cea mai mare ușurință. Și nu pentru că ar fi mai ușor, ci pentru că acesta știe că, în afară de el însuși, nimeni nu îl poate împiedica și nimic nu îl poate opri sau învinge.

Un copil care se naște este asemenea unei cărți cu pagini albe, pe care nu este scris încă nimic. Din momentul în care deschide ochii, începe să se formeze, învățând în primul rând de la părinții săi.Copilul preia grimalsele,atitudinea, vocabularul și toate lucrurile pe care le observă la parintii lui.Practic, părinții devin modelul său în viață, fie că sunt eroii pe care îi admiră, fie că, fără să-și dea seama, devin exemple negative pe care le va urma.Și cu fiecare experiență și emoție trăită, copilul începe să-și scrie propria carte, adăugând nu doar cuvinte, ci și imagini și sentimente care dau sau nu, culoare poveștii vieții lui.

Pe lângă caracterul pe care acesta și-l creează privind în jurul lui, acesta are un bagaj genetic, moștenit de la părinții lui. Acest bagaj genetic conține informații care influențează trăsături fizice, predispoziții la anumite boli, dar și tendințe comportamentale și emoționale. Aceste informații pot determina nu doar aspectul său exterior, ci și modul în care reacționează la mediul înconjurător sau la diverse situații de viață.Totuși, moștenirea copilului nu se oprește aici. Acum, imaginează-ți că, pe lângă acest „bagaj genetic”, copilul adaugă în caracterul său și „gunoiul” învățăturilor primite – atitudini, credințe și comportamente pe care le absoarbe din mediul familial și social. Acestea pot fi constructive sau, din păcate, pot amplifica dezechilibrele deja existente.

Cel mai valoros dar pe care îl putem oferi copiilor noștri nu este ceea ce le punem în mâini, ci ceea ce le punem în suflet.

Ca părinți noi vrem să le oferim copiilor noștri tot ceea ce noi nu am avut și din dorința noastră nebună de a le crea o viață mai bună, pierdem din vedere faptul că micuții noștri devin egoiști, răsfățați sau lipsiți de respect.Uităm că viața bună nu se rezumă doar la darurile materiale ci la cele sufletești-spirituale.

În goana noastră de a le pune lumea la picioare, riscăm să pierdem ceva esențial: conexiunea autentică nu doar cu ei, ci și cu noi înșine. Greșeala apare atunci când uităm să-i învățăm valoarea lucrurilor pe care le primesc. Uităm să-i învățăm să fie recunoscători, să se bucure de lucrurile simple și să împartă bucuria cu ceilalți. Uităm să-i învățăm să fie buni, blânzi și generoși.

Ceea ce nu știm este că,o transformare și o dezvoltare profundă nu se pot petrece decât într-un creier ordonat și pur, iar acest lucru poate fi realizat doar printr-o educație atentă și o pregătire corespunzătoare a inimii copilului. De aceea, este esențial să ne concentrăm mai întâi pe formarea și purificarea inimii copilului, înainte de orice altceva.Atunci când inima este pură și blândă, copilul are o bază solidă pentru a dezvolta un creier ordonat și echilibrat. O inimă plină de iubire și compasiune creează terenul propice pentru ca mintea să înțeleagă și să proceseze lumea cu claritate și înțelepciune. Pregătirea inimii este, astfel, fundamentul unei dezvoltări armonioase a întregii ființe.Un copil cu o inimă pură este un copil care are deschiderea și capacitatea de a înțelege lumea cu claritate și compasiune. Aceasta îl face nu doar inteligent, ci și capabil să-și dezvolte intelectualitatea într-un mod armonios.

Cei care prioritizează dezvoltarea intelectului copiilor în detrimentul emoțiilor inimii nu fac altceva decât să creeze un dezechilibru profund. Astfel, creierele lor, lipsite de armonia dintre minte și suflet, ajung să fie afectate și dezechilibrate.

Introspecția personală

Este greu de crezut că tipul de gândire negativă și sentimente lipsite de iubire ale omului pot conduce la boli fizice și psihice. Totuși, de-a lungul miilor de ani, aceste trăsături s-au impregnat atât de adânc în comportamentul uman, încât ne par ceva firesc, aproape normal.

Foarte rar întâlnim oameni care să conștientizeze acest lucru; pentru cei mai mulți dintre noi, rămâne o realitate neobservată. Nimeni nu ne-a invatat vreodată că astfel de sentimente sunt dăunătoare, că ele contribuie direct la dezechilibrele fizice și mentale pe care le experimentăm.Dimpotrivă, medicina modernă caută soluții exterioare pentru a trata boli ce-și au, de fapt, rădăcina în interiorul nostru.

Eu m-am întrebat mereu dacă nu ar trebui să ne oprim mai întâi asupra simțurilor și sentimentelor noastre, să analizăm cauzele profunde care le generează, înainte de a înțelege consecințele lor asupra sănătății noastre?

Oare nu ați simțit niciodată că, atunci când sunteți plini de mânie, corpul vostru pare să se prăbușească? Parcă nu mai puteți gândi limpede, iar vorba „nebun de mânie” începe să capete sens.

Oare nu ați observat că, atunci când ura vă cuprinde, simțiți o presiune în stomac, dureri de cap și o schimbare bruscă a dispoziției? Chipul devine mai încruntat, expresia mai aspră, iar ridurile par să se adâncească într-un ritm accelerat.

De ce dovezi mai avem nevoie pentru a înțelege că, prin aceste stări, ne facem rău nouă înșine? Dacă ne-am analiza suficient de profund, am putea observa că emoțiile negative ne consumă din interior, declanșând boli de tot felul. Iar aceste boli nu rămân doar la noi. Le transmitem mai departe copiilor noștri, care, la rândul lor, le duc mai departe generațiilor viitoare.

Când vom învăța să ne oprim, să privim în interiorul nostru și să schimbăm cursul acestei moșteniri dureroase?

Nu este aceasta cea mai clară dovadă că soluția se află în noi înșine și nu în exterior? Nu este aceasta dovada că îndepărtarea de iubire ne îmbolnăvește trupurile și mintea, iar mai apoi dăm naștere unor copii cu tot felul de boli mentale și fizice?

Cum îl mai putem învinovăți pe Dumnezeu pentru existența acestor suferințe, când chiar știința de astăzi admite că noi înșine suntem cei care ne facem rău?

Nu este oare un act de egoism să aducem pe lume copii atunci când noi nu suntem sănătoși sufletește, mental și fizic?Nu este oare egoist sa vrem să dăm naștere unei ființe căreia i-am putea transmite boli fizice și psihice, doar din dorinta noastra de a trasmite „gena noastra“ mai departe?

Poate că adevărata responsabilitate față de viitorul generațiilor constă în a ne vindeca pe noi înșine mai întâi, înainte de a cere vieții să creeze mai departe prin noi.

Eu cred că nicio persoană, oricât de mare i-ar fi dorința, nu ar trebui să dea naștere unei alte ființe atâta timp cât nu s-a vindecat pe sine. Si dacă ar fi ca umanitatea să descrească pentru a face loc unei ere mai iubitoare, mai bune și mai sănătoase, atunci ar fi cea mai înțeleaptă decizie.Sună extrem de dur, iar poate că, în acest moment, te-ai încruntat citind această afirmație. Este normal să stârnească o reacție puternică, deoarece adevărurile inconfortabile au acest efect. Totuși, intenția mea nu este să judec sau să rănesc, ci să aduc în discuție o perspectivă care, deși dificilă de acceptat, poate deschide noi orizonturi de înțelegere. Uneori, tocmai aceste momente de disconfort ne conduc către reflecție profundă și, în cele din urmă, spre transformare.

Am 34 de ani și nu am copii.. Și totuși, iubesc copiii — îi ador. Poate te întrebi de ce?

Răspunsul este simplu: nu mă consider încă o femeie sănătoasă sufletește, fizic și mental pentru a aduce pe lume o ființă pură, iubitoare și conștientă.

Pentru mine, iubirea față de un copil nu se limitează la procreere sau la dorința de a-mi transmite genele mai departe. Iubirea față de un copil este mai mult decât societatea ne-a învățat să credem. Înseamnă dăruire totală, iubire nelimitată, înțelegere, educare sufleteasca si mentala și, mai presus de toate, libertate.

Eu, personal, nu sunt pregătită să aduc pe lume o ființă atât de pură. Și cred cu tărie că nimeni nu ar trebui să aducă pe lume un copil până când nu este curat sufletește, fizic și mental.

Experiențele și lecțiile pe care le-am trăit m-au învățat să privesc lumea din perspectiva unui suflet care a căutat mereu iubirea, înțelegerea și îndrumarea.

 

 

„Educația copiilor nostri ar trebui să se bazeze pe iubire și înțelepciune.Părinții au responsabilitatea de a ghida sufletele tinere către o dezvoltare armonioasă, cultivând în ei valori morale și spirituale profunde.„

 

 

Joe Dispenza este unul dintre cei mai renumiți doctori din lume care explorează profund conexiunea dintre minte și suflet. Prin combinația sa unică de neuroștiință, fizică cuantică și spiritualitate, el oferă o perspectivă clară și revoluționară asupra modului în care gândurile și emoțiile noastre pot influența sănătatea, realitatea și vindecarea personală

 

Scrierile lui Jakob Lorber acoperă o gamă largă de subiecte, inclusiv teologie, cosmologie, medicină naturală și etică. Ele sunt apreciate de adepți pentru profunzimea spirituală și claritatea învățăturilor.