Călătoria sufletului prin provocările lumii

Lecțiile sufletului pe plan material

Onestitate și valori personale

Știi, nu m-am priceput niciodată să mint.
Nu îmi place să o fac și mă simt extrem de inconfortabil atunci când omit ceva sau când sunt pusă în situații constrângătoare. Nu știu dacă vreodată am încercat să păcălesc pe cineva doar ca să am eu un câștig financiar sau doar ca să mă pun într-o lumină mai bună. Nu îmi place să înjosesc pe nimeni, nu mă plasez deasupra nimănui și nici dedesubt.

Principiile după care îmi ghidez viața sunt iubirea, umilința, onestitatea, integritatea și bunătatea. Îmi este foarte greu să mă aflu într-un grup de oameni care acționează incorect, ineficient, înșelător sau abuziv. Îmi place să muncesc corect, curat și cât mai eficient posibil. Îți spun toate acestea ca să înțelegi că ceea ce urmează nu are niciun scop de a te păcăli sau înșela; este pur și simplu ceea în ce cred cu tărie și ceea ce ghidează modul în care aleg să trăiesc și să acționez.

Reține acestea și dacă vei înțelege ce voi scrie mai departe, vei deschide o nouă ușă către înțelegere și acceptare, care automat vor duce către trezirea sufletului tău.

Provocările vieții și rolul lor spiritual

Toate greutățile prin care treci, fie ele provocări sau necazuri, sunt menite să-ți țină sufletul alert. Sufletul alert este sufletul care nu rămâne la nivelul fătului și care caută mereu informații pentru a-l ajuta să ducă la bun sfârșit călătoria pe acest pământ. De asemenea, toate provocările vieții, oricât de grele ar fi, au scopul de a te ajuta să crești spiritual. Oricât de negre ar fi anumite zile și oricât de mult ar părea că Dumnezeu te-a uitat, ele sunt doar etape de trecere prin viață, de formare și de educare spirituală. Dumnezeu nu te-a uitat; tu ai uitat de El.

Orice situație prin care treci — de la decesul unui părinte sau al unui animal, pierderea casei sau a mașinii, îmbolnăvirea copiilor, război, furtuni etc. — are scopul direct de a te ajuta să crești spiritual. Ironia face ca noi, oamenii, experimentăm trezirea abia atunci când ajungem jos, foarte jos. Aceste situații, tragedii sau cum vreți voi să le numiți, nu sunt doar întâmplări, ci oportunități de învățare și de creștere spirituală, menite să ne trezească și să ne arate că schimbarea începe întotdeauna cu fiecare dintre noi.

Sau poate crezi că toate acestea s-ar întâmpla dacă nu ar fi nevoie? Sau poate că Dumnezeu are nevoie să ne pedepsească? Dragii mei, nu Dumnezeu ne pedepsește; noi ne pedepsim pe noi înșine, prin uitarea cine suntem cu adevărat.

Toate dezastrele naturale — de orice fel — un guvern corupt sau o persoană criminală nu fac decât să reflecte nivelul conștiinței colective: al umanității, al unei țări sau al unei persoane. La nivel spiritual, războaiele nu apar pentru că ar fi dorite sau bune, ci pentru că reflectă starea colectivă a conștiinței unei națiuni sau a umanității. Ele arată tensiunile, nedreptățile și valorile neglijate care trebuie să fie conștientizate. În mijlocul crizei, oamenii sunt provocați să privească frica, suferința și fragilitatea vieții, iar această conștientizare poate declanșa compasiune, unitate și dorința de schimbare. Astfel, chiar și suferința colectivă poartă în ea oportunitatea de creștere, de vindecare și de reconstrucție pe principii mai înalte.

Dacă nivelul conștiinței noastre ar fi mai ridicat, credeți-mă că nu ar mai fi nevoie să trecem prin tot felul de încercări. Dumnezeu nu ar permite niciodată să trecem prin rău decât dacă ar fi necesar pentru evoluția noastră. El nu intervine direct în nicio situație, pentru că respectă darul liberului arbitru pe care ni l-a oferit.

Când ne întrebăm: „Doamne, ce am făcut să merit asta?”, nu punem întrebarea potrivită. Mai corect ar fi să ne întrebăm: „Doamne, ce lecție am nevoie să învăț din această situație?” Pentru că fiecare provocare poartă în ea o oportunitate de creștere, de înțelegere și de apropiere de adevărata noastră esență.

Când îi cerem lui Dumnezeu să ne facă puternici, El ne pune în situații care ne învață cu adevărat ce înseamnă puterea. Când Îi cerem să fim onești, ne confruntă cu momente care ne formează onestitatea. Și tot așa, fiecare lecție vine sub forma unei încercări care nu este deloc plăcută, dar care ne ajută să creștem, să ne întărim și să ne apropiem mai mult de adevărata noastră esență.

Acceptare, recunoștință și maturitate spirituală

Acceptanța și recunoștința sunt cheile care deschid ușa către liniștea sufletului și înțelegerea profundă a vieții. Ele ne permit să vedem lecțiile ascunse în fiecare provocare și să creștem spiritual, chiar și atunci când situațiile par dificile sau dureroase. Prin acceptare, renunțăm la rezistență și judecată; prin recunoștință, ne conectăm la darurile invizibile pe care fiecare experiență ni le oferă.

Trebuie să înțelegi că, în momentul în care sufletul tău a ajuns la maturitate și este conectat cu Tatăl, provocările continuă să apară, dar suferința este trăită diferit. Diferența este că sufletul le experimentează cu conștiență și înțelegere, știind că fiecare experiență are un sens și un scop. În acel moment, nu mai suntem conduși de frică sau confuzie, ci trăim fiecare experiență așa cum este, cu bucurie și conștiență, știind că totul face parte din călătoria noastră și că prezența Tatălui ne însoțește în fiecare clipă.